Am facut primul pas...si EA m-a ajutat.Am spus primul cuvant...si EA m-a invatat mai multe.I-am spus primul te iubesc si EA s-a bucurat mai ceva ca un copil.Sunt momente in care simt nevoie de a o avea aproape de mine,dar caracterul meu frivol o indeparteaza si mai tare.Uneori as vrea sa ii multumesc pentru tot ce a facut,face si va face pentru mine....dar simt ca nu pot.De ce acum imi vine atat de greu sa ii spun "multumesc" sau "te iubesc"?!Poate este varsta de vina sau poate ca amandoua ne-am schimbat.Dar chiar si asa niciodata nu o sa o critic pentru ceea ce este si niciodata nu o sa ii cer socoteala pentru ce face,pentru ca nu am niciun drept.Ba dimpotriva ea ar trebui sa faca asta.Nu regret niciun moment alaturi de ea...insa uneori as fi vrut sa nu las ca gura sa vorbeasca fara mine si sa spun cuvinte pentru care acum imi pare rau.Dar lasand deoparte trecutul...nimeni nu va putea fi niciodata ca EA,pentru ca doar ea este MAMA.
Hmm...:-?
RăspundețiȘtergereFrumos, frumos. :X
Si de ce acum e greu sa-i spui "te iubesc"? De ce acum tuturor ne e greu sa le spunem mamelor "te iubesc", dar spunem asta oamenilor pe care ii cunoastem de o luna, doua, trei si care nu au facut, practic, nimic pentru noi...