"EA"

Am facut primul pas...si EA m-a ajutat.Am spus primul cuvant...si EA m-a invatat mai multe.I-am spus primul te iubesc si EA s-a bucurat mai ceva ca un copil.Sunt momente in care simt nevoie de a o avea aproape de mine,dar caracterul meu frivol o indeparteaza si mai tare.Uneori as vrea sa ii multumesc pentru tot ce a facut,face si va face pentru mine....dar simt ca nu pot.De ce acum imi vine atat de greu sa ii spun "multumesc" sau "te iubesc"?!Poate este varsta de vina sau poate ca amandoua ne-am schimbat.Dar chiar si asa niciodata nu o sa o critic pentru ceea ce este si niciodata nu o sa ii cer socoteala pentru ce face,pentru ca nu am niciun drept.Ba dimpotriva ea ar trebui sa faca asta.Nu regret niciun moment alaturi de ea...insa uneori as fi vrut sa nu las ca gura sa vorbeasca fara mine si sa spun cuvinte pentru care acum imi pare rau.Dar lasand deoparte trecutul...nimeni nu va putea fi niciodata ca EA,pentru ca doar ea este MAMA.

Adolescenta

Am ajuns in perioada in care incep sa imi pun cele mai multe intrebari.Si acum imi dau seama ca viata nu e ca in filme...si nici macar o secventa nu e plauzibila realitatii.Si atunci incep sa-mi pun acea intrebare,la care,s-ar parea,ca nimeni nu a resuit inca sa raspunda:"de ce?".Doua cuvinte,nu?!...si mie mi se par banale.Dar de fapt in ele consta o explicatie esentiala a vietii,care sa o dam ar trebui sa asteptam o viata de om sau poate chiar mai mult.Decat sa ne framantam mereu punandu-ne aceasta intrebare,de ce nu am incerca macar pentru cateva secunde sa ne gandim ca avem o viata pe care trebuie sa o traim...si nu punandu-ne intrebari,ci profitand de fiecare clipa minunata pe care Dumnezeu ne-o ofera.

Dar daca nu stim sa profitam de acele clipe si fara sa vrem le dam cu piciorul?